Poveste de la etajul zece

Poveste de la etajul zece

Mi-am luat şi eu de-un an apartament,C-un dormitor, pe colţ, la termopane,Nu spun cât m-a costat căci, evident,Pentr-un burlac este de milioane,Am o vedere splendidă la parcŞi lăptăria-i jos chiar la intrare,Iar liftul funcţionează, că remarc,De joi nu mă mai vaiet de picioare…O chestie minoră, o găsesc,Vecinele mă fac pe zi ce trece Să mă, şi-n toiul iernii, răcorescSub duş, bine-nţeles, cu apă rece :Blondina de la unu’, pe balcon,M’aduce, înşirându-şi să se zvinteChiloţii cu dantele roz-bombon,Să mor de ciudă-n apa lor fierbinte,La doi, stau două fufe cu chirieCe n-am văzut o dată că îşi spalăPe sfoara din balcon ceva să fieAvând servici la “Baia comunală”,La trei, stă o pipiţă, e model,Ce-nvârte ierni la munte, veri la mareŞi-o zi nu stă mai mult la un hotel,Cu-aşa picior mereu e-n deplasare,La patru e-o cadână, văduvioară,Ce nu o văd nici printre picături,De-i toamnă, vară, iarnă, primăvară,Pe-acasă vine când nu e-n călduri,Apoi la cinci e alta muncitoare,Care trăgând pe brânci la doi stăpâni,De-atâtea zile acre şi amareS-a dus, fiind sezonul de căpşuni ;Mai sus, băgată-n chesti’ dubioase,Stă una cu-o profesie ciudată,Ţinu şi ea ca fraiera de şaseŞi-a luat vreo patru coţi şi jumătate ;La şapte şi la opt, parcă-n necaz,Avui să am vecine două babeCe apa şi-o-ncălzesc pe aragazCând rar vor să se spele, de zgârcioabe ;La nouă e de-un an jumate, golŞi sper s-apară una, chiar bălaie,Ce-şi face tratamente cu nămolŞi-apoi să îl dea jos sărind în baie,Fiindcă după cum aţi presupus,Cu-aşa vecine, proprietar la zece,Pân’ să ajungă apa caldă susFac duşuri tot mereu cu apă rece. Valeriu Cercel