Christmas cards

O listǎ am de ani de zile
Într-o agendǎ de birou,
Şi trec prin galbenele-i file
Doar de Crǎciun şi anul nou,

Când simt, e-adevǎrat, cam rar,
Cǎ numele ce-s scrise-n ea
Nu-s parte a hârtiei doar,
Ci parte din inima mea ;

În viaţǎ, rar am întâlnit,
Din a Pǎmântului mulţime,
Puţini care mi-au devenit
La fel ca ritmul unei rime

Şi zilele de-mi sunt noroase,
Cu bucurie recunosc,
Par mai senine , mai frumoase,
Ca înainte sǎ-i cunosc,

Aşa cǎ nu-i doar o rutinǎ,
Ca de Crǎciun sǎ pun în plic
O carte scrisǎ, de duzinǎ,
Unui neânsemnat amic ;

În ele pun, cu-al meu condei,
Apreciere, drag şi dor,
Fi’n’cǎ pe lista mea sunt cei
Faţǎ de care sunt dator ;

Chiar de cumva i-am cunoscut
De ani sau de vreo ziulicǎ,
În tot ce fac, sau am fǎcut
Şi ei au pus o pǎrticicǎ,

Deaceea, de Crǎciun, mereu,
Realizez fǎrǎ temei,
Cǎ cel mai mare dar ce eu
Îl am, fǎcut de Dumnezeu,
E sǎ cunosc oameni ca ei.

Valeriu Cercel

Reţetă pentru Anul Nou

Se-aleg douăşpe luni, cât mai frumoase,
Trei albe, ‘coperite de ninsoare
Şi alte trei cu miei şi pomi în floare,
Trei calde, fără nori, pline de soare
Şi încă trei, bogate şi mănoase ;

Se curăţă de of, de-amărăciune,
De ură, de invidie, mândrie,
Se-mpart apoi egal, de-ajuns să fie
Pe-ntregul an, fără economie,
În zile cât mai lungi şi cât mai bune ;

Se ia pe rând, din nou, şi se prepară
Zi după zi, cu grijă, cu răbdare :
O parte muncă, plină de sudoare,
O parte de odihnă şi visare
Şi-o parte de umor, extra-ilară ;

Adaugaţi din plin şi toleranţă,
Baban, praf de bun simţ, un polonic,
Turnând, cât frământaţi, câte un pic
De optimism călduţ, dintr-un ibric,
Amestecat cu boabe de speranţă,

Iar în final, nu costă nici doi bani (!)
Peste-aluat, puneţi-o cu ardoare,
Iubirea, cea mai pură şi-arzătoare…
Eu vă doresc s-aveţi o poftă mare
Şi vă urez din suflet…La mulţi ani !

Valeriu Cercel

Reţetă de cozonac

Am fost la ziua lui Costel
Şi-un cozonac, ne-am lins pe deşte !
Profesional, făcut de el,
Nevastă-sa doar se găteşte,

Şi pe moment, îmi adusei
Aminte, când să pregătesc,
Ceva special, de Father-s day,
Că şi io rar când mă gătesc ;

Mi-a dat Costică imediat,
Reţeta-i scrisă cu creion,
A luat-o-asear’, c-am fost plecat,
Gigel al meu, prin telefon ;

V-o dau şi vouă s-o ‘ncercaţi,
Al meu deja este-n cuptor,
Tre’ să îl scot, deci, mă iertaţi
De v-o dictez mai repejor :

Se bat şase ouă sparte
Fără coajă, zăhărel,
Drojdie jumate lapte
Dizolvată (zice el),
Un vârf de cuţit, mai mare,
(Eu am pus o linguriţă)
Rasă bine, scrieţi, sare
O juma’ de lămâiţă ;
Torni făina, uşurel,
Mestecând adaugi rom
(Păhărel cu păhărel
Fin’că deh ! şi tu eşti om)
Şi o iei încetişor
Pe coca la frământat,
(A mea fi’nd la coafor,
Pe-o vecină am chemat)
De o vezi cam molicică,
Frunză verde leuştean
Dă-i ‘nainte fără frică,
Ea să ţină de lighean,
Şi de s-a lipit de fund,
Fără nici o ezitare,
Unge-o doar c-un pic de unt
Şi aştepţi să crească mare ;
Apoi, o întinzi pe masă,
(Io având loc berechet,
Patru camere acasă
Am îtins-o pe parchet);
Scrieţi, pentru umplutură :
Dacă-l vrei mai parfumat,
Pune-i chiar fără măsură,
După gust, numai rahat ;
Eu i-am pus, gata crăpate
Patru nuci, chiar berechet (!)
Din garaj, ce-au fost schimbate
La bătrânul Chevrolet,
Iar apoi, gata isprava !
Coca o rulezi şi-atât….
Să nu uit…..unge şi tava
Chiar dacă va face gât !
Acum fug, e copt se pare,
Îl aud din dormitor,
Bate măi (!) cu disperare
În uşa de la cuptor !

Valeriu Cercel
P.S.

Mâine, de-mi aduc aminte,
Vă voi da, că nu e grea,
O reţetă de plăcinte,
Doar să vină….soacră-mea !

Valeriu Cercel

Cadou de…Crǎciun

(din Canada !)

Amicul meu de ani de zile,
Mi-a scris c-ar vrea ca Moş Crǎciun
Sǎ nu-i aducǎ nimic bun,
Bemveuri nu-i treb’e, nici vile,
Fi’n’cǎ el are-acum de toate
Dar sǎ-i aducǎ de se poate
În sacul lui, câteva…pile ;

Eu am primit mesajul clar…
Deci, am fugit la prǎvǎlie,
Am luat un raşpil de cǎlcâie,
Şi-un altul, d-ăla de cizmar,
O pilǎ de-unghii extra-fină,
Şi alte pile, vreo duzinǎ,
Sǎ ştiu cǎ-i fericit mǎcar,

Le-am pus la poştǎ, am plǎtit,
Da’ nu vǎ spun c-am fost luat
La întrebǎri şi suspectat,
Cum de aşa ceva trimit (?!)
Fi’nd scule pentru maţochism,
Mai rǎu chiar, pentru…terorism …
De am rămas încremenit !

Le-am spus atuncea cu mâhnire,
Că-ceste pile ordinare,
Aici le are orişicare
Şi nu-i nici o nenorocire,
Da-n ţara aia minunatǎ,
Cu oameni harnici şi bogatǎ,
Sunt pentru…supravieţuire !

Valeriu Cercel

Poezie de Crǎciun

A sosit din nou Crǎciunul,
Casele de nea-s cernute,
Vin copii cu Moş Ajunul,
La covrigi şi la nuci multe ;
Printre fulgi din cer coboarǎ,
Bucuros cu nasu’ roşu’
Şi cu cerbi la sǎnioarǎ,
Plin de daruri vine Moşu’ ;
Bradul e împodobit,
Iar copii toţi aşteaptǎ,
“Iatǎ-mǎ cǎ am sosit !”…
Nu se-aude nici o şoaptǎ ;
Ho ! ho ! ho ! bǎieţi şi fete,
De un an nu ne-am vǎzut,
Sunt la uşǎ multe ghete,
Chiar şi ele au crescut !
Am în sacul meu cel mare
Pentru toţi, cuminţi de-aţi fost,
Daruri pentru fiecare,
Lista o ştiu pe de rost :
Tu Ileanǎ, eşti mai micǎ,
Pentru tine am bomboane
Şi-o frumoasǎ pǎpuşicǎ
În rochiţǎ cu volane ;
Lui Gigel, nişte patine,
(M-a cam bâzâit puţin !)
Da’ la şcoalǎ-nvaţǎ bine
(Iaca musafirii vin !)
Lui drǎguţu’ de Ionel,
O maşinǎ cu pedale,
Ai fost tare cuminţel…
(Ce mireasmǎ de…sarmale !)
Nicuşor, ca o fetiţǎ
Ruşinos, nu vii în faţǎ ?!
Ţi-am adus o puşculiţǎ...
Nu mǎ lua mǎ de mustaţǎ !
Lui Getuţa, cǎ mi-ai scris,
Ţi-am adus, precum se ştie,
Tot ce mǎ-ta ţi-a promis…
(Ah ! Miroase a…piftie !)
Vasilicǎ, nu mǎ minte,
D-aia nici nu-l iau la rost :
Ai fost tu bǎiat cuminte ?!
Cum ? Ce spui ? Cǎ nu ai fost ?!...
Lasǎ, lasǎ cǎ ai fost !
Ia de-aicea de la moşu'!
(Cǎ dupǎ atâta post,
Mǎ ucide…caltaboşu'!)
Ţi-am adus mǎnuşi, şosete
Şi aici o jucǎricǎ,
O pereche de noi ghete…
(Mamǎǎǎ, ce-aş mai trage-o ţuicǎ !)
Mǎi Lenuţo, vin-aproape,
Dacǎ-mi spui o poezie
Scurtǎ (Cǎ sunt plin de ape)
Uite ce-ţi dǎ moşu’ ţie :
Şi creioane colorate,
Jucǎrii şi ciocolatǎ…
(Masa-i plinǎ cu de toate
Musafirii mǎ aşteaptǎ !)
Sacul s-a cam uşurat,
(Chiar şi eu…însǎ de bani !)
Mai am trei daruri de dat…
(Şi-am un vin de Drǎgǎşani !)
…Papucei pentru bunica,
Nu este o soacrǎ rea,
Umbleeee, toatǎ ziulica…
(Poate-aşa mai scap de ea !)
Iarǎ ţie mǎi Mǎrie,
(Care mǎ faci fericit)
O cravatǎ, pǎlǎrie,
Pentru…soţul tǎu iubit,
Iar apoi, sǎ nu tresari (!)
O surprizǎ am aici,
Darurile cele mari,
Vin în pacheţele mici !
Şi-ţi mai dau şi un sǎrut…
Pentru toatǎ omenirea,
Noaptea asta s-a nǎscut,
Cel ce a adus iubirea !
………………………
Plecǎ moşu’ din poveste
Ce-a venit cu bucurii,
Fǎrǎ sǎ prindǎ de veste
Zarva mare de copii…
Nimeni nu a observat,
Doar Gigel nedumerit
Şi chiar puţintel mirat
La ureche mi-a şoptit :
Moş Clǎciun când a plecat…
Pe mama…a sǎlutat !

Valeriu Cercel

Hotărâre de anul nou

Se împlinesc azi patruzeci de ani,
Când mă gândesc cu patimă oftez,
La timp, la sănătate şi la bani,
De când am început ca să fumez ;

Eram în noaptea de revelion
Între colegi, la un restaurant,
Când i-am cerut amicului Ion
Un Kent, s-arăt şi mai interesant ;

Ţigară-naltă, suplă, însă grea,
Gagicile intraseră-n derută,
Mă admirau privind-o cum ardea,
Având statut, pe-atuncea, de valută,

Şi-apoi cu vin, rachiu, bere şi rom,
Vreo cinşpe, tot străine,-am inhalat,
De m-am trezit în noul an că-s om
În rând cu lumea şi eu, viciat,

Iar de atunci, ştiind cât e de bun,
La bucurii, belele sau de silă,
În Lei, am ars hectare de tutun,
Un Lamborghini nou şi înc-o vilă,

Că ce e drept, la şpriţ, la o cafea,
Un pocăraş, de-o noapte exclusivă,
Ori după sex, iertaţi expresia,
Ţigara-i ca bomboana pe colivă,

Dar viciului, nicicând nu i-am cedat,
Îi promiteam în fiecare seară
C-a doua zi, mă las iar de fumat,
Şi-mi aprindeam o ultimă ţigară,

Descoperind astfel, ce curajos,
Din serile târzii până în zori,
Şi ce tenace sunt şi-ambiţios
Lăsând fumatul de sute de ori,

Şi mai ales că nu-i nici sănătos,
Ţigara, precum doctor-mi zicea,
E elementul cel mai canceros,
Trăgând cu pasiune din lulea….

Nevastă-mea, la fel, s-a aşezat
Pe capul meu, vorbind de nemurire,
Exemplu’ fi’nd Ion, ce s-a lăsat
Acum doi ani, când a dat în primire,

“Că n-am ambiţ’, tutunul e mortal,
Că tot promit să-l las şi nu am vână”
Şi-mi scoate ochii, mă-sa-n special
Cu rotocoale de Carpaţi cu frână,

De-am hotărât, serios, fără gargare,
Anu’ acesta-l las, nu mă mai joc,
Când vom ciocni şampania-n pahare
Voi stinge, iarăşi, ultimul chiştoc.

Valeriu Cercel

SEX & SHOPPING

Nu ştiu dacă ‘oi greşi,
Însă fără protocol :
Sexul e, precum ar fi
La cumpărături în mall ;

Un bărbat ştie ce vrea,
Intră iute,-a terminat,
Scurt-apoi, fără să stea,
Iese-afară uşurat,

Nu îşi pierde ore-n şir
După aia nici să-l baţi,
Îşi aprinde abitir
Pân’ la uşă un Carpaţi,

Dar femeia…este bai,
Cum şi-a pus al ei picior,
După ea, frate-meu, stai,
Nu-i scapă un colţişor,

Prin buticuri, prăvălii,
Brazdă mallul în zig-zag,
Amintindu-şi de copii
Când obloanele se trag,

Tot probează, tot oftează,
Ia pantofi, chiar din vitrină,
Dar nimic nu-i aranjează
Şutul ei de balerină,

Se îmbracă, se dezbracă,
Bluze, fuste, geci, taioare,
Până ape-ncep s-o treacă
De la cap printre picioare :

Fusta o face cam lată,
Vrea o alta, subţirică,
Aia roşie-i pătrată,
Cealaltă are burtică,

Pune-o rochie maro,
Se-oglindeşte strâmb şi drept,
Parcă toată-i doar popo,
Nu tu mijloc, nu tu pept,

Ia o bluză, o îmbracă,
(Ce-o probă de patru ori !)
Chin şi draci pân’ o dezbracă,
Fi’nd lipită de sudori….

Umblă-apoi prin galantare,
Mai se-agaţă de-un ciorap,
Prin furouri, ce răbdare (!)
Îţi dai ochii peste cap,

Ori e mică, ori nu-i mare,
Câte zdrenţe-a tot probat,
N-a găsit măcar culoare
După gustu-i rafinat,

Şi-uite-aşa, precum vă zic,
Dop-o zi prin mall pierdută,
Făr’ să cumpere nimic
Pleacă….nesatisfăcută.

Valeriu Cercel

Sclisoale cǎtle Mos Clǎciun

Sclisoale cǎtle Mos Clǎciun

Mos Clǎciune, Mos Clǎciune,
Anul ǎsta tot, pe bune,
Cǎ am fost bǎiat cuminte,
Am la tine-o lugǎminte :
Noaptea aia de-ai sǎ vii,
Nu-mi aduce giucǎlii,
N-am nevoie de patine
Sau vle-un tlenuleţ pe sine,
Nu vleau puscǎ, niţi pistol,
Oli vle-un ulsuleţ nasol,
Sǎ n-aud de tlotinetǎ,
Biţicletă, tliţicletǎ,
Sau vleo balcǎ cu motol…
Vleau si io un flǎţiol,
Cǎ fiind singul meleu
Habal n-ai cât mi-e de gleu,
N-am cu ţine mǎ giuca,
Povesti sau discuta
Chestiuni ca întle flaţi,
Sau gagici, ca-ntle bǎlbaţi,
Cǎ volbind io cu mǎmica
Si tǎticu’ si bunica,
Am concluzionat, sǎ stii,
Cǎ doal tu mǎ poţi selvi :
Stii tu balza aia chioalǎ
Lǎtǎţitǎ-odinioalǎ
La adlesa de mai sus
Când pe mine m-a adus ?!
Fǎlǎ bǎscǎlie-ţi spun,
Îţi plomit c-am sǎ fiu bun
Înc-un an, poate chial doi,
La’ cǎ ne-nţelegem noi !...
Ia-o tu, mai pe depalte
Si esplicǎ-i, cǎ ea poate,
Vino cu o stangǎ nouǎ,
Unge-o cu o panǎ, douǎ
Sǎ mai fac-un gest, de milǎ,
Nu c-as poseda vleo pilǎ,
Doal asa, un mic ocol,
Sǎ-mi aduc-un flǎţiol,
Cât mai lepede, ulgent,
Stiu cât esti de competent,
Ialǎ de va faţe gât
Cǎ timp n-ale pentlu-atât,
Tleţem deţi, la planul doi,
Da’ lǎmâne întle noi :
Dǎluiestele-o vacanţǎ,
Asta-n ultima instanţǎ,
Cǎ la fel, si-ai mei pǎlinţi,
Sunt de-o vleme-asa cuminţi,
Timp nu au, de-i noapte, zi,
Sǎ mai facǎ nebunii !

Valeriu Cercel

Şah

Pe tabla de şah mai erau doi pioni,
Reginele-n turnuri de lucru-şi fǎceau,
Regii priveau plictisiţi la bufoni,
Iar caii pe marginea tablei pǎşteau;

Era timp de pace, fusese remizǎ
Şi pierderi de ambele pǎrţi existau,
Speranţe erau într-o nouǎ reprizǎ,
Nebunii-ntr-un colţ adunaţi se gândeau;

Au tot numǎrat şi au tot socotit,
Pǎtratele toate la numǎr erau
Egale, în schimb foarte greu de-mpǎrţit…
Pǎtratele albe mai mari arǎtau,

Aşa cǎ nebunii, cǎtând la gâlceavǎ,
(Cu toate cǎ pacea demult s-a semnat)
Îi tot injecta pe regi cu otravǎ,
Dar nu a zis unu’ cǎ-s buni de legat;

Pe tabla de şah, numai timpul trecea
Pe faţa-i lucioasǎ de lupte fǎcutǎ,
O altǎ-ncleştare de forţe-aducea,
Mai mare, mai crâncenǎ şi mai temutǎ,

Din nou i-aduna pe regi, cavaleri,
Pionii în frunte spre marea cetate,
Spre turnuri şi flamuri pierdute mai ieri,
O nouǎ revanşǎ pe viaţǎ, pe moarte,
Pe albe, pe negre…pǎtrate.

Valeriu Cercel

De-ar fi ca sa mai vin....

De-ar fi ca să mai vin cum am venit,
Să-mi dai, la fel, o zi de primăvară,
Când mi-a zâmbit cireşu-ntâia oară
De-atâta aşteptare pârguit ;

De-ar fi să mai păşesc cum am păşit,
Întinde-mi lutul prispei sub picioare,
Şi-n roua toamnei să deschid cărare
Miresmelor de fân proaspăt cosit ;

Ca să tresar cum am mai tresărit,
De-ajuns, mi-ar fi, o roată de fântână
Şi-o ie învârtind-o cu o mână
Sub soarele-n cosiţe-i răsărit ;

De-ar fi să mai iubesc cum am iubit,
În ochii ei dă-mi bolta înstelată,
Iar Luna, să se-alinte ridicată
De un salcâm, la poartă, înflorit….

De-ar fi să mai bocesc cum n-am bocit...
Îneacă-mă în lacrimile-amare,
Vărsate râu, în fluviu, până-n mare
De-al meu cătun, din vale, părăsit ;

De-ar fi ca să mai vin cum am venit….

Valeriu Cercel

Vis

De aş putea să strâng în pumni Sahara,
Atât de tare, s-o prefac în stâncă,
Şi-acolo unde-i bolta mai adâncă
Să o ridic şi-apoi să îi iau scara,

Dezlănţuind în albii însetate
Izvoarele curgându-şi apa vie
Prin şipote-n scântei de feerie
Din cheia ce-am topit-o nestemate,

Iar din culori ce triluri se coboară,
Un pat aş împleti viselor tale
Cu aşternut şi perne de petale
Din baobabii-n floare, prima oară,

Unde pe seară, sub aceeaşi Lună,
Am reîncepe-o nouă epopee,
Eu singur om, tu unică femeie,
O lume mai cuminte şi mai bună.

Valeriu Cercel

Satul meu

Prin satul meu ce-l port de ani în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furişez adesea ascultând
Bobocii alintaţi de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri ;

Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăşi în mine ;

Ieri dimineaţă roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp trifoi proaspăt cosit,
Însă un nor spre casă m-a gonit
Şi-atât de-aproape-am fost atunci de glie ;

Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Într-a fântânii roată m-am rotit
Şi-n stropi căzuţi de ploaie m-am uscat
Pe lutul prispei ce l-am încălţat
Când prima oară-n viaţă am păşit ;

Dar astăzi, între Lună şi-ntre Soare
Mă legăn în clopotniţa bătrână
Vestind în bronz de clopot sărbătoare :
E vineri, este “Vinerea cea mare ”
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână ;

De Paşti însă, voi fi lângă Isus
Din ochii Lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,

Acolo unde dorul nu mai doare
Şi lanul cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Şi merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.

Valeriu Cercel